În general, criminalii ajung pe mâna dreptăţii şi la închisoare. Există, însă şi cazuri în care justiţia dă greş, criminalii sunt fie lăsaţi liberi, fie primesc pedepse foarte mici. Iată câţiva criminali care au scăpat printre urechile acului de închisoare şi sunt liberi, în ciuda faptului că au omorât pe cineva.
Casey Anthony: Găsită nevinovată de uciderea fetiţei ei
Poate cea mai detestată femeie din Statele Unite, Casey Anthony şi-a lăsat fetiţa de 3 ani nesupravegheată timp de 31! de zile, în timp ce petrecea, participa la concursuri de frumuseţe şi mergea la shopping. După ce micuţa a fost găsită moartă în pădurea de lângă casa familiei Anthony, femeia a fost trimisă în judecată.
În ciuda dovezilor care arătau nu numai neglijenţă crasă, dar şi încercări de a ascunde cadavrul (o păturică în maşină, maşina mirosea a descompunere), femeia a fost găsită nevinovată de juriul de la proces. Procurorii adunaseră peste 400 de dovezi şi 90 de martori, dar juriul a decis într-o singură zi că femeia ar fi putut să nu ştie unde este copilul.
Vince Neil: Cântăreţul care şi-a ucis cel mai bun prieten e liber
Vocalul trupei de rock Motley Crue a plecat într-o noapte de la o petrecere, împreună cu cel mai bun prieten al lui, toboşarul Nicholas „Razzle” Dingley şi alte două persoane, să mai cumpere băutură. A pierdut controlul volanului din cauza alcoolemiei şi a făcut accident.
Prietenul lui a murit pe loc, iar ceilalţi doi pasageri au avut leziuni permanente pe creier. El nu a păţit nimic şi s-a ales doar cu 15 zile la închisoare, 5 ani pe cauţiune şi 2 milioane de dolari despăgubiri familiilor.
Citeşte şi Şocant: Top 4 ucigaşi în serie scăpaţi în libertate. Vezi unde sunt
OJ Simpson : Vesnicul nevinovat
Fostul atlet Orenthal James Simpson a devenit vedetă odată cu uciderea fostei lui soţii şi a unui prieten al acesteia în casa lor din California în 1994.
În ciuda dovezilor foarte multe care îl incriminau şi a eforturilor procurorilor şi poliţiştilor care au instrumentat cazul, fostul sportiv de performanţă (fotbal american) a fost declarat nevinovat în 1995, apoi declarat vinovat de moartea celor doi abia în 1997.
Momentan, OJ Simpson serveşte o pedeapsă de 33 de ani cu posibilitate de eliberare condiţionată după 9 ani, într-o închisoare din Nevada.
Citeşte mai multe despre OJ Simpson şi alţi atleţi ucigaşi în Şocant: Top 4 sportivi de performanţă care şi-au ucis iubitele
Richard James Herrin: Săracul criminal a scăpat basma curată
În iulie 1977, studentul prestigioasei facultăţi americane Yale, Richard James Herrin şi-a ucis iubita Bonnie Garland cu un ciocan. Bărbatul a şi recunoscut fapta şi toată lumea se aştepta să intre la puşcărie pe viaţă.
Asta până când publicul a avut o reacţie stranie la caz: toată lumea a început să-i arate simpatie, să-l compătimească, pentru că era un student sărac, venit cu bursă la o facultate scumpă, de fiţe.
Populaţia a crezut că iubita lui era o fată de bani gata, care i-a cerut o relaţie deschisă, ca să se poată culca şi cu alţi bărbaţi.
Logica juriului şi a publicului care urmărea procesul a fost că bietul student a încăput pe mâinile unui mostru de femeie, care l-a făcut să renunţe la studii, l-a respins şi i-a propus relaţii cu alţi oameni, aşa că a fost normal să vrea să o ucidă, după câte i-a făcut.
Herrin a fost găsit nevinovat de crimă cu premeditare şi a primit o pedeapsă doar pentru omor prin imprudenţă (cu ciocanul?). În 1995, după săvârşirea a 2/3 din pedeapsă, a fost eliberat condiţionat şi a dispărut.