De ce se călugăresc oamenii – reguli și restricții la mănăstire

.

Unii oameni aplecați către credință se gândesc uneori să se retragă la mănăstire, dar drumul pe care trebuie să îl parcurgă este mult mai complex decât își imaginează. Biserica Ortodoxă Română are reguli stricte în mănăstiri și nu de puține ori chestionează cu strictețe de ce se călugăresc oamenii.

Puțini credincioși știu că starețul unei mănăstiri are obligația de a cerceta în amănunt de ce se călugăresc oamenii care aleg această cale. În rândurile celor acceptați la mănăstiri vom regăsi întotdeauna oameni cu o conduită ireproșabilă, iar cei care vor cu adevărat să devină călugări sau călugărițe trebuie să respecte o sumedenie de reguli și restricții mult mai severe decât s-ar crede.

De ce se călugăresc oamenii

Mulți credincioși se refugiază la mănăstiri pentru a se reculege câteva zile, pentru a gusta din viața tihnită, liniștită și ordonată a traiului călugăresc. Dar este o mare diferență între o vizită de câteva zile și o viață închinată cu adevărat numai lui Dumnezeu și vieții monahale cu numeroasele ei restricții și obligații.

Pare romantic să alegi calea călugăriei, dar traiul mănăstiresc impune numeroase sacrificii și este mult mai complex decât se poate vedea din afara zidurilor.

Dacă te întrebi de ce se călugăresc oamenii, în mod evident motivele sunt deosebit de variate și chiar extreme. Sunt persoane care caută adăpost la mănăstire din cauza sărăciei cumplite de acasă. Multe mănăstiri primesc tineri și tinere fete din familii foarte sărace, lipsite de orice mijloace. Nu toți ajung să se călugărească, dar rămân atașați de viața închinată lui Dumnezeu, chiar dacă se întorc printre mireni.

Singurătatea cumplită, dramele din familie, un divorț foarte dureros, moartea unui copil sau moartea partenerului de viață sunt motive care pot explica adesea de ce se călugăresc oamenii. Dar cererea de a intra în rândul monahilor nu trebuie să vină dintr-o nevoie sau dintr-o neputință, ci dintr-o mare dragoste de Dumnezeu și dintr-o profundă aplecare către credință și către viața dusă departe de lume.

Ce te așteaptă în viața monahală

Cei care încep lungul drum către călugărie, care poate dura uneori cinci sau șapte ani de așteptare, trebuie să respecte o serie de reguli stricte de conduită, credință și ascultare. Și nu în ultimul rând trebuie să aibă un suflet deosebit de răbdător și să se lepede de mândrie, de propriul ego și de toate gândurile păcătoase pentru a primi cu multă smerenie mila lui Dumnezeu.    

Cine alege să fie călugăr trebuie să se împace cu gândul că va părăsi pentru totdeauna viața lui obișnuită, chiar dacă beneficiile lumii moderne au pătruns acum și dincolo de zidurile mănăstirilor. Sunt lăcașuri sfinte unde călugării sau călugărițele au propria locuință, cu toate facilitățile, unde au televizor și internet sau telefon de ultima generație. De asemenea, sunt acceptate hobby-uri care nu contravin cu regulile vieții monahale, așa cum sunt meșteșugurile artistice, pictura sau desenul sau muzica, artizanatul sau croitoria, dar toate acestea trebuie închinate mănăstirii și necesităților ei.

Viața în mănăstire este mai presus de viața obișnuită, este un univers cu totul diferit, în care zeci de monahi sau călugărițe trebuie să conviețuiască în liniște și armonie, lăsând în urmă familiile și rudele de acasă.

Cine se poate călugări

Orice bun creștin, care îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu se poate călugări. Inclusiv tinerii minori pot începe noviciatul pentru a deveni mai târziu călugări, dacă primesc acordul starețului și al părinților sau tutorilor lor.

Oricine consideră că se poate desprinde pentru totdeauna de viața lui obișnuită și că poate trăi aproape în exclusivitate între zidurile mănăstirii, mânat de credința și iubirea lui Dumnezeu, se poate călugări. Chiar și cei care simt că au cugetul încărcat cu anumite păcate pot cere sfatul starețului și, cu acceptul acestuia și cu iertarea lui Dumnezeu, pot găsi drumul către viața monahală.

Până și cei care au fost căsătoriți, dar au divorțat legal, se pot retrage la o mănăstire, dar trebuie să fie siguri că au întrerupt orice legătură cu fostul sau fosta parteneră de viață și că nu își mai doresc niciodată o viață de mirean.

Starețul mănăstirii și episcopul regiunii vor cerceta cu adevărat motivele pentru care se călugăresc oamenii care apelează la sprijinul lor. La mănăstire poate veni oricine, dar nu va rămâne oricine. Spre exemplu, tinerele mame nu sunt încurajate să ia drumul călugăriei, dacă își abandonează copiii cu rudele îndepărtate sau prin centre sociale. Nici minorii nu sunt încurajați, pentru că este nevoie de discernământ, înțelepciune și o profunzime în gândire pe care un copil nu o poate avea pentru a alege singur calea mănăstirii.

Ce acte ai nevoie pentru a fi primit la mănăstire

Cei care vor cu adevărat să se călugărească, ar fi bine să caute din timp să se apropie de o mănăstire, să își caute un duhovnic cu care să se sfătuiască în permanență. Etapa aceasta de pregătire sufletească este foarte importantă pentru a face cu adevărat tranziția către viața monahală.

După ce decizia a fost luată și asumată, cei care să se călugărească trebuie să trimită o cerere în scris episcopului din regiune și să pregătească o serie de documente:

  • certificatul de naştere;
  • certificatul de botez;
  • ultimele acte de studii (diplomă de absolvent de liceu/universitate sau, iar dacă este minor, cel puțin o diplomă de absolvire a şcolii generale, acordul în scris al părintelui sau tutorelui);
  • cazier judiciar;
  • certificat de stare civilă, din care să se constate că nu are niciuna din obligaţiile familiale prevăzute de Codul familiei (spre ex: copii în întreținere);
  • recomandarea preotului paroh;
  • act privind stagiul militar şi declaraţia că renunţă la averea sa donând-o rudelor sau mănăstirii;
  • fişa medicală privind starea sănătăţii fizice şi psihice.

Cum începe viața de pustnic

De ce se călugăresc oamenii - reguli și restricții la mănăstire

Vârsta minimă pentru fi primit la mănăstire, ca novice, este de 16 ani (cu acordul scris al părinţilor sau tutorilor). Minorii vor depune şi consimţământul scris al ambilor părinţi sau al tutorilor.
Conform regulamentului, stareţul mănăstirii are obligaţia de a cerceta scopul venirii (vocaţie, decepţie, interese personale), starea fizică şi psihică, caracterul, temperamentul, aptitudinile, cunoştinţele religioase, formarea spirituală, hotărârea sau impedimentele celui care solicită intrarea în mănăstire.

După această etapă, stareţul îl încredinţează pe noul venit unui călugăr şi îi dă primele ascultări. Urmează apoi o perioadă lungă de câțiva ani numită ”ispitirea canonică”, în timpul căreia novicele trece prin trei stadii:

–    De la primirea în mănăstire la admiterea noului venit în rândul fraţilor – perioadă care durează de obicei 3 luni de zile;
–    De la admiterea ca frate de mănăstire la îmbrăcarea în haina monahală (dulama) – perioadă care poate dura cel puțin 6 luni până la 3 ani;
–    De la purtarea dulamei la tunderea în monahism (slujba de călugărire) – perioadă care poate dura cel puțin 6 luni până la 3 ani.

Dacă cel care doreşte să devină călugăr trece de toate cele trei etape, dând dovadă de dorinţă şi vocaţie pentru aşa ceva, cu acordul episcopului urmează momentul oficial al tunderii în monahism care se face doar în mănăstire de către episcop.

În timpul stagiilor de pregătire, novicele (frate sau soră) este continuu povățuit de îndrumătorul duhovnicesc și de duhovnicul său. El trebuie să împartă povățuitorului său toate gândurile și faptele în fiecare zi, liberul arbitru nu există și nu mai poate lua nicio decizie de unul singur. De asemenea, va face diferite munci și treburi gospodăresti, pentru a i se vădi răbdarea și înclinațiile practice.

Totodată, va participa cu regularitate la sfintele slujbe, pentru a se deprinde cu rânduielile bisericești. Pe baza referințelor îndrumătorului duhovnicesc, starețul (stareța) va respinge pe novice sau îl va propune Chiriarhului pentru admiterea în rândul fratilor care primesc binecuvântarea de a purta dulamă.

Tunderea în monahism

Intrarea în rândul călugărilor este aprobată numai dacă novicele dă dovadă de suficientă pregătire și chemare pentru monahism, dacă și-a însușit temeinic cunoștințele pravilelor călugărești, mai ales Regulile Sfântului Vasile cel Mare, dacă dovedește că-și dă seama de rostul călugăriei și numai dacă a împlinit vârsta de 21 de ani, având consimțământul scris al duhovnicului și recomandarea Consiliul Duhovnicesc și a starețului sau a stareței.

Intrarea în rândul monahilor se face în urma unei slujbe speciale, ținută de episcopul zonei, și este urmată de trei jurăminte esențiale, care definesc viața de călugăr sau călugăriță:

  • sărăcia, renunțarea la bunurile și moștenirile lumești;
  • fecioria, curățenia absolută a trupului;
  • ascultarea, supunerea fără crâcnire față de mai marii mănăstirii și față de toate regulile din mănăstire.

În timpul slujbei, novicele îmbracă o haină albă, imaculată, se întinde pe podeaua bisericii, în fața altarului cu fața în jos și mâinile deschise, închipuind o cruce. Tunderea în monahism se face în prezenţa unui naş, tot călugăr, care-l poartă pe viitorul monah sub mantia lui, fiindu-i îndrumător tot restul vieţii, la fel ca şi naşul de la botez.

În timpul slujbei, episcopul pune o serie de întrebări la care novicele trebuie să răspundă cu toată sinceritatea. Sunt întrebări legate de motivul pentru care a căutat viața monahală sau pustnicească, legate de crendința lui în Dumnezeu și iubirea față de Isus Hristos și cele sfinte, legate de curățenia lui trupească și de caracterul corect, onest și supus pe care trebuie să îl aibă ca monah.

Părintele Ioan Valentin Istrati descrie, pentru doxologia.ro, ce este cu adevărat călugăria și de ce se călugăresc oamenii, care trebuie să fie motivele lor autentice și strict legate de iubirea față de Dumnezeu:

”Călugăria este: dor nestins şi ceresc de a te uni cu Dumnezeu, iubire feciorelnică de Hristos, vocaţie de Mireasă a Mirelui nemuritor, căutare a liniştirii şi rugăciunii, dorinţă de a fugi de lume cu tot ce înseamnă ea, pocăinţă până la moarte, ascultare necondiţionată de stareţă şi de părintele duhovnicesc, sărăcie de bună voie şi nevoinţă a trupului, rugăciune neîncetată şi pravilă respectată cu sfinţenie, feciorie a trupului până la moarte. Călugăria nu este: un refugiu în calea deziluziilor, o reţetă pentru îndrăgostiţii iremediabil sau înşelaţii în dragoste, nu e o cale a comodităţii sau a lipsei de implicare socială sau familială, un apanaj al lenei sau un eufemism al ignoranţei”.

foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton