Aheea, fiica lui Nicușor Dan, i-a întrerupt discursul de la Palatul Cotroceni. Cum a răspuns președintele

.

Aheea, fiica în vârstă de 9 ani a președintelui Nicușor Dan, a fost prezentă luni, 26 mai, la ceremonia de învestire a tatălui ei, atât la Parlament, cât și la Palatul Cotroceni. Fetița a făcut câteva lucruri care au adus zâmbetul pe buze atât tatălui ei, cât și celor aflați la eveniment.

Aheea, fiica lui Nicușor Dan, reacție amuzantă la discursul tatălui ei

Parlamentul României a găzduit luni, 26 mai, ceremonia solemnă de învestire a noului președinte al României, Nicușor Dan. Printre cei prezenți în plenul Parlamentului s-a aflat și fiica acestuia, Aheea, care a venit direct de la școală pentru a fi alături de tatăl ei în acest moment important.

Mai târziu, cei doi s-au îndreptat spre Palatul Cotroceni, unde președintele a preluat mandatul de la Ilie Bolojan, iar mai apoi a ținut un discurs.

În momentul în care se pregătea să țină primul său discurs în Sala Unirii, Aheea a decis să își urmeze tatăl. Îmbrăcată într-o rochie albă, fetița a urcat hotărâtă pe scenă, dar a fost rapid remarcată de Nicușor Dan.

Președintele i-a făcut un semn gentil cu mâna, pentru ca Aheea să înțeleagă că trebuie să plece din dreptul pupitrului. Astfel, micuța s-a retras rapid, părăsind cu grație Sala Unirii.

Citește și: Nicușor Dan, cum nu a mai fost văzut până acum. Cum se distra președintele în tinerețe, în Vama Veche

Citește și: Mesajul lui Ilie Bolojan, după ce și-a încheiat mandatul de președinte interimar: „Există mulți oameni care lucrează fără să fie văzuți”

Cum s-a simțit Aheea la Palatul Cotroceni

Deși s-a aflat în centrul atenției, Aheea pare să nu fi fost în largul ei la Palatul Cotroceni. Iar Nicușor Dan spune că fiica sa s-a plictisit în timpul discursului său.

„A zis că s-a plictisit la discurs. A fost cu emoții, cu mulți oameni”, a declarat Nicușor Dan în fața jurnaliștilor.

Citește și: Călin Georgescu a anunțat că se retrage din politică: „Această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat”

Citește și: Fiica lui Nicușor Dan, prezentă la ceremonia de învestire a tatălui ei. De ce a lipsit Mirabela Grădinaru

În timp ce Aheea a fost alături de Nicușor Dan la ceremonia de învestire în funcția de președinte, mama ei, Mirabela Grădinaru, și fratele ei mai mic, Antim, au rămas acasă. Președintele a explicat că băiețelul este bolnav, astfel că nu au putut participa și ei la eveniment.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Aheea la Parlament și Palatul Cotroceni

Sursă foto: Facebook, Captură video

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton