Cum reacţionează Gina Pistol când Smiley este curtat de alte femei: „Sunt femeia cameleon”

.

Gina Pistol a dezvăluit cum gestionează momentele în care soţul ei, Smiley, este curtat de alte femei. Prezentatoarea TV a dezvăluit cum se comportă în situaţiile de genul, dar a oferit şi detalii din intimitatea mariajului său cu artistul.

Cum reacţionează Gina Pistol când Smiley e curtat de alte femei

Gina Pistol este, fără îndoială, o prezenţă magnetică în lumea televiziunii din România. De ani buni, cucereşte publicul prin naturaleţe, frumuseţe şi autenticitate. Dar la fel de magnetic este şi soţul ei, Smiley, care atrage multe reprezentante al sexului feminin, în ciuda vereghetei de pe deget.

Când eşti căsătorită cu unul dintre cei mai iubiţi artişti din România, te-ai aştepta ca gelozia să fie o problemă. Însă nu şi în cazul prezentatoarei de la MasterChef. Aceasta a recunoscut că în tinereţe ar fi reacţionat diferit, dar acum şi-a găsit echilibrul interior şi ştie cine este.

Gina Pistol a vorbit deschis despre cum gestionează momentele în care partenerul ei este curtat de alte femei.

„Să știi că m-am maturizat foarte mult de-a lungul timpului, și dacă la 20 de ani, 30 de ani reacționam diferit față de cum reacționez acum, atunci când partenerul meu era curtat sau asaltat de către femei, acum nu am nicio reacție. Nu mai încerc să schimb pe nimeni și nu mă afectează! Pentru că, până la urmă, oricât ai încerca să controlezi o situație sau pe cineva, nu stă în puterea ta. Dar cred că asta vine cu maturitatea și atunci când tu știi exact cine ești!”, a declarat Gina Pistol pentru cancan.ro.

Un mesaj puternic, care subliniază maturitatea emoţională a Ginei şi încrederea în relaţia ei cu Smiley. Vedeta transmite că dragostea adevărată nu are nevoie de control, ci de încredere şi echilibru.

„Sunt femeia cameleon”

Întrebată despre stilul vestimentar şi cum reacţionează Smiley la preferinţele ei vestimentare, Gina Pistol a recunoscut cu umor că soţului ei nu-i plac tricourile gri, largi, pe care le adoră.

„Am tricouri și largi și gri. Soțul nu mai suportă culoarea gri! Toate tricoururile mele sunt gri închis, gri deschis și largi. Dar eu așa mă simt bine. Mie mie așa îmi place. Bine, îi place când mă vede la filmări îmbrăcată mai sexy… Dar eu oricum sunt femeie cameleon. Adică acum pot să fiu îmbrăcată într-o rochie de gală, apoi mă vezi într-un tricou gri, lălâi!”, a mai povestit vedeta pentru Cancan.ro.

Declaraţia sa spune totul despre felul în care îşi asumă identitatea: o femeie sigură pe sine, care ştie să fie elegantă, sexy, relaxată, dar mai ales autentică. Iar Smiley, chiar dacă are o preferinţă clară pentru ţinutele ei mai feminine, pare că apreciază tocmai această versatilitate a Ginei.

Citeşte şi: Gina Pistol și Smiley, împreună pe micul ecran. În ce emisiune vor putea fi văzuți

Citeşte şi: Smiley, dezvăluiri din căsnicia cu Gina Pistol, cu ocazia aniversării a doi ani de la nuntă: „Doar noi înțelegem”

Smiley, Josephine şi o familie discretă, dar solidă

Pe lângă succesul profesional, Gina Pistol trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Smiley, alături de care o are pe micuţa Josephine. Deşi sunt foarte discreţi cu viaţa lor personală, cei doi reuşesc să păstreze un echilibru demn de invidiat. Iar Gina nu pierde nicio ocazie de a vorbi frumos despre partenerul ei de viaţă.

Cât despre aspectul fizic, Gina Pistol arată spectaculos. Vedeta a slăbit 5 kilograme, a trecut cu brio prin provocările maternităţii şi spune că acum este în cea mai bună formă emoţională şi fizică. După ce a traversat o perioadă solicitantă ca mamă, aceasta a revenit în lumina reflectoarelor cu un plus de rafinament şi asumare.

Sursa foto: Instagram şi Facebook

Ultima modificare mai 30, 2025 2:52 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale