Mama actriței Carmen Tănase a murit la 94 de ani: „Lumină, mamă!”

.

Carmen Tănase este în doliu după ce mama ei a murit la 94 de ani. Actrița a făcut anunțul printr-o postare pe rețelele sociale.

Carmen Tănase este în doliu. Mama actriței a murit la 94 de ani

Mama lui Carmen Tănase a murit la vârsta de 94 de ani. Actrița în vârstă de 64 de ani a făcut anunțul la Instagram Story, unde a publicat o fotografie cu cea care i-a dat viață, alături de mesajul: „Lumină, mamă!”.

În trecut, cu ocazia uneia dintre aniversările mamei sale, Carmen Tănase o descria pe cea care a adus-o pe lume drept „stâlpul de susținere” al întregii familii.

„Mamă, ție nu ți-e frică de nimic? Mama mea, norocul meu. Dacă noi suntem sănătoși, nimic altceva nu o sperie. E stâlpul nostru de susținere. Si încă are resurse să se joace. Te iubim și-ți mulțumim că ai grijă de noi, că ești atât de pozitivă, că ne suporți și că ne iubești, că ne ajuți la ananghie și că ești haioasă! Să ne trăiești, să fii sănătoasă și veselă, că avem nevoie de tine ca de aer!”, a fost mesajul postat de Carmen Tănase, în urmă cu ceva timp.

Te-ar mai putea interesa și: CNA a eliminat episodul din podcastul lui Cătălin Măruță în care a fost invitată Carmen Tănase. „Cine e de bună credință, știe legislația!” De ce s-a luat această decizie

„Nu le reproșez părinților mei nimic”

Într-un alt interviu, actrița povestea că nu are nimic să le reproșeze celor care i-au dat viață, deși a crescut într-o perioadă în care „copiii erau altoiți de părinți”.

„Eu am crescut într-o vreme când copiii erau altoiți de părinți. (…) Eu nu am traume. Nu le reproșez părinților mei nimic. Nu am decât să le mulțumesc pentru ceea ce m-au învățat și pentru omul care sunt. Bun, rău, cum sunt, sunt datorită părinților mei. M-au înțeles, m-au dat la școli, m-au suportat, eu fiind un copil de nestăpânit. Au avut înțelepciunea și răbdarea să mă pună pe drumul bun”, a spus Carmen Tănase, la „Podcast cu Sens by Natasha”.

Te-ar mai putea interesa și: Carmen Tănase, despre motivul pentru care nu s-a recăsătorit, deși a rămas văduvă la 39 de ani: „Dacă aș fi avut pe cineva, ar fi trebuit să…”

Actrița și-a pierdut tatăl la doar 21 de ani

Carmen Tănase și-a pierdut tatăl la vârsta de doar 21 de ani, în timp ce se afla în turneu la Brașov cu teatrul. „A fost ceva groaznic. Eram în turneu la Brașov. (…) Am jucat la Brașov, se întâmplase (decesul tatălui – n.red.), dar mie nu mi-au spus. El avusese vreo trei infarcturi și două edeme pulmonare, al doilea a fost fatal. Când am terminat spectacolul mi-a spus doamna Olga: «Dă și tu un telefon acasă. Tatăl tău nu se simte bine». Și eu am întrebat: «De ce, a murit?» . (…) Am știut ce s-a întâmplat, era evident, de ce să dau telefon acasă”, a povestit Carmen Tănase în trecut, la Antena Stars.

La rândul ei, actrița este mama unui fiu, Tudor Parhon, din căsnicia cu criticul de teatru Victor Parhon, care s-a stins din viață în august 2000, din cauza cancerului. După decesul acestuia, actrița nu și-a mai refăcut viața.

Foto: Facebook; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton